54, 32, 139, 6.
Suntem obișnuiți să acceptăm cu ușurință momentele în care memoria noastră are probleme. Mergem la cumpărături și uităm ce obiect voiam să luăm.
Cunoaștem o persoană nouă iar în secunda următoare îi uităm numele. Avem dificultăți în a ne aminti chiar strada pe care am copilărit sau un banal număr de telefon. Din fericire, însă, există diverse metode prin care ne putem îmbunătăți memoria.
Dacă ți-aș prezenta o listă de 20 de cuvinte fără legătură între ele, oare cât timp ți-ar lua să le memorezi și să le reproduci în aceeași ordine?
Există mai multe tehnici mnemonice, care să te ajute să reții diverse combinații, însă una dintre cele mai cunoscute este „palatul memoriei” (cunoscută în engleză drept „memory palace” sau „method of loci”).
Această metodă se bazează pe vizualizare: palatul memoriei este, în esență, un loc pe care îl cunoști foarte bine și ți-l poți imagina cu ușurință în cele mai mici detalii. Spre exemplu, poți alege să te gândești la apartamentul tău, la casa în care ai copilărit, la biroul în care lucrezi sau îți poți crea propriul „palat”. În continuare, asociază elementele pe care dorești să ți le amintești (precum produsele de pe lista de cumpărături) cu un obiect din palat.
La prima vedere, această metodă poate părea simplă sau chiar ineficientă, însă este nevoie de exercițiu și de imaginație pentru a te perfecționa.
În cultura populară, poți observa utilizarea acestei tehnici în serialul Sherlock. Există, de asemenea, și cărți care te pot ajuta să dezvolți această tehnică sau alte metode mnemonice, precum Mind the memory palace de CC Dowling.
Dacă ești curios, poți urmări exemple din realitate de utilizare a tehnicilor mnemonice, precum cazul lui Simon Reinhard.
Care sunt cele 4 numere scrise la începutul articolului?