Despre astronomie

poza stele astronomie

Printre cele mai vechi „științe”, astronomia a fascinat oameni de-a lungul mileniilor — uneori cu scop practic (cronologia evenimentelor și cultivarea plantelor), alteori cu scop religios (amintim aici Stonehenge, Piramidele egiptene și nu în ultimul rând Sarmizegetusa).

Dacă pentru cea mai lungă perioadă de timp astronomia s-a practicat cu ochiul liber, în ultimele secole, avansul tehnologic a permis observarea cerului cu lunete și telescoape din ce în ce mai performante, iar în ultimele decenii acestea au devenit accesibile cu ușurință și publicului larg. Astfel, toată lumea se poate bucura de spectacolul de pe firmament.

Astronomie, Despre astronomie

Ce putem vedea pe cer?


În funcție de instrumentele prin care privim cerul (ochii proprii, binoclu, lunetă sau telescop) putem observa diverse niveluri de detaliu pe cer:

Cu ochiul liber putem vedea Calea Lactee și câteva nebuloase extinse și luminoase (Pleiadele, nebuloasa din Orion, etc.), dar cerul trebuie să fie curat și lipsit de poluare (fără microparticule).

Cu binoclul putem să ne uităm la Lună și putem vedea sateliții Galileeni (cei 4 mari sateliți ai lui Jupiter). O altă țintă bună sunt nebuloasele luminoase, unde putem distinge mai mult detaliu.

binoclu astronomie

Printr-o lunetă sau un telescop bun putem distinge detalii fine de pe suprafața lunară, cum ar fi craterele, discurile planetelor Jupiter, Saturn și chiar Marte sau putem admira un număr mare de nebuloase.

telescoape

Pe lângă acestea, cu aparatura potrivită putem face poze la cer, care se pot prelucra apoi în adevărate capodopere.

astrofotografie

Ce echipamente folosim pentru astronomie și cum putem alege echipamente bune?


Majoritatea instrumentelor astronomice se pot clasa în 2 categorii de „utilitate”, deep-sky și planete:

Instrumentele deep-sky măresc mai puțin, dar sunt foarte luminoase, motiv pentru care sunt bune pentru observații la nebuloase (care sunt destul de mari, dar foarte slab luminoase).

Instrumentele pentru planete măresc foarte mult, dar sunt mult mai puțin luminoase (planetele sunt foarte luminoase dar au dimensiuni aparente mici, astfel că este nevoie de o mărire considerabilă pentru a putea distinge detalii).

telescop diverse modele

Putem descoperi cu ce fel de instrument avem de-a face comparând mărirea și diametrul de intrare cu diametrul pupilei unui om (~5 mm în condiții de întuneric). Un instrument care are diametrul >> mărirea x 5mm este pentru deep-sky, iar unul cu diametrul << mărirea x 5mm este pentru planete.

Cele mai ușor de folosit echipamente de către începători sunt binoclurile. Folosind un trepied foto bun, acestea pot fi montate și utilizate foarte ușor. În plus, alegerea este destul de simplă, mărirea și diametrul fiind principalii factori decidenți.

bonocluri diverse mărimi

Dincolo de binocluri, putem folosi lunete și telescoape. Acestea sunt mai dificil de ales corect, motiv pentru care recomandăm să consultați în primul rând alți astronomi amatori — cel mai simplu contactând un club local de astronomie (mai ales la evenimente astronomice sau star party-uri, când aveți ocazia să vedeți diverse instrumente în acțiune).

modul de funcționare al unui telescop

Menționăm totuși următoarele: spre deosebire de binocluri, lunetele și telescoapele nu au o lentilă de ieșire (prin care putem observa) inclusă, motiv pentru care nu au o mărire predefinită.

lentile de ieșire telescop

În acest caz, mărirea este dată atât de telescop cât și de obiectivul folosit, iar luminozitatea poate fi estimată folosind raportul între distanța focală și diametru. În acest sens, telescoapele cu f/D < 5 sunt bune pentru deep sky, iar cele cu f/D > 10 pentru planete. Totuși, datorită obiectivului interschimbabil și accesoriilor ce se pot cumpăra, un telescop poate fi folosit atât pentru planete cât și pentru deep sky.

astrofotografie

Într-un final, astrofotografia este mai dificilă decât observațiile vizuale, motiv pentru care recomandăm să contactați astronomi amatori care activează în acest domeniu pentru sfaturi. Pentru amatori, astrofotografia poate începe de la un DSLR pe o montură foto (GoTo sau ecuatorială cu mecanism ceasornic) până la CCD-uri monocrome răcite cu elemente Peltier folosind roți de filtre și telescoape de construcție dedicată pe monturi ecuatoriale cu GoTo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *